SERTARUL AL DOILEA

Îmi răsucesc braţele în fusuri,
încercând să adun în jurul taliei,
firele trupului tainic.
Descos priviri vechi,
păstrate în ochiul de chihlimbar,
le despăturesc
şi le lepăd pe sânul monoton.
Ca şi cum timpul
s-ar fi sinucis
căzând sub călcâiul fecioarei,
punctele se smulg,
albe şi negre se-mbină carnal,
se sparg rar,
se agaţă de zei şi zei sunt o clipă,
cad în cenuşă,
sunt nimic,… nimic,…nimic…
şi tresar.
Răsuceşti braţele în fusuri,
încerci să m-aduni lângă tine,
dar trupu-mi se-adună
din colţuri de ploaie,
iar timpul va sta
doar pe sân de fecioară,
nimic,… nimic,…nimic…
şi tresari.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s