PLOAIE TIMPURIE

Părinţii s-au dat duşi
din mahalale grave
copii blonzi tresar strâmt
iar dor ascuns
le împunge calea
în colţ pe cărămizi tocite
o nimfă sparge nuca
cu genunchiul roz
în miez un vierme alb
măsoară urma S-ului
Nu te mai văd.
E oarbă urechea mea
cu tremur
scâncet acut de violă
îmi leagă pasul grăbit
în ziare de seară
dinspre piaţa pelticilor
ovală cade o fereastră
spre mâine
se numără bobii pentru colive
Nu te mai văd.
Sunt paralizat în gândurile mele
simt miros de tăciune
de carne slăbită
de vreme
căutate-mi sunt degetele
printre dalele grase
ale cărţilor
Întoarceţi-mă în mahalale
copii de lut roşu
cad prin gâtul cancerului

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s