OSPAŢUL MIMILOR

Şiruri,
mărgele de ceaţă
sugrumă spărturi în pereţi
Rugi saline sfâşie urmele cărnii
Amintiri sufocate au căzut peste praguri
Contorsiuni agitate pe fundul de sticlă
pare lumea şi colturile-i prinse cu sfoară
frământări stupide;
fiinţe amorfe
culorile-s moarte, unele inimi calde înghit
M-arunc vânt către castele
cu dangăt de clopot în frunte
pietre ascult tropotind a istorii
Merinde îmi vor da arlechini
Ultimul act îl joc sub podul tăcerii
gleznele toamnei aduc tot gerul
cu pulberi de ceaţă mă şterg
sufocat în istorii.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s