EPUIZAREA ALBASTRULUI

Privirea căzută pe scândura podelei
prinsă parcă într-un cui de sicriu
e inertă, uscată şi rece
Nici ochiul nu se mai roteşte
se întinde albastru şi înghite
pe rând pleoapele, sprâncenele
Mă tem
aş vrea să fug în spatele lumii
… al lunii

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s