EPUIZAREA ALBASTRULUI

Privirea căzută pe scândura podelei
prinsă parcă într-un cui de sicriu
e inertă, uscată şi rece
Nici ochiul nu se mai roteşte
se întinde albastru şi înghite
pe rând pleoapele, sprâncenele
Mă tem
aş vrea să fug în spatele lumii
… al lunii

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s