CER(C)URI ŞI RAZE

Se nasc insule din lumânare
Precum tăcerea din sânul cuvântului.
Gângurim, căutând esenţa sferei
Dar nevrednicia ne închide în puncte.
Cocorii trădează stângăcia privirii,
Ferecând cu aripa lacătul zării de dincolo.
Judecătorul va ierta păcatul pruncilor,
Condamnând la muţenia vieţii.
Resemnarea dăinuie în cercuri de sticlă
Şi numai unul se va frânge
Eliberând „Eul” pribeag prin decenii
Se va descleşta atunci şi cuvântul
„Să fie!…”, insule dintru lumină,
Iar copii, ne vom întoarce din nou, spre păcat.
Trei degete de aramă
Simboluri încrustate pe braţe de marmură
Zac fără să doară albastrul.
Revărsate prin irisul raţiunii,
Se preling pe coapsa lui Apollo.
Ramuri de dafin răpesc
Goliciunea sfioasă, a liniilor
Dinaintea părintelui vremii.
Sărutând icoana rădăcinilor,
În colţ, păianjenul îşi plânge consoartă;
Trei picături se usucă pe degetul său:
De mir, de agheasmă, de vin…
Ochiul triunghiular e obtuz de acum.
Sparge cu o piatră dangătul de argint
Şi nu-ţi întoarce privirea către apus,
Speranţa există în paradis dar
Azi paradisul s-a închis pentru el.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s