AMURGUL DIMINEŢII

Pe-un cui de rugină
Ce împunge pielea zbârcită
A bietei odăi stă timpul
Ceasul s-a stins
Când roţile roase au tăcut
O lună căruntă agăţată
În colţul obtuz
Scurge raze
Din valuri de ceaţă
Se nasc Afrodite plinuţe
Să poarte în gondole
Scrumul visării, nectarul uman
Ars peste noapte
De balauri fictivi
Se înalţă iar spre adâncuri difuze
În turnul uitării
Nopţi au să fie din nou
Idile valpurgice
Să ascundă-n caverne
Obscure căi
Celui ce nu vede orbirea

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s